Acest website vă solicită să acceptați cookie-uri pentru performanță, media și publicitate. Mediile sociale și cookie-urile de publicitate ale unor terțe părți sunt utilizate pentru a vă oferi funcții de social media și anunțuri personalizate. Acceptați aceste cookie-uri și procesarea datelor personale implicate? Vezi Termeni și Condiții
Florin Matei
PR CMSN Galati
Florin Matei
PR CMSN Galati
Florin Matei
PR CMSN Galati
Proiectul se desfășoară în perioada aprilie - decembrie 2025 și este coordonat de muzeograf Luca Mariana ( Secția Acvariu). Are ca scop familiarizarea copiilor cu frumusețea și diversitatea nevertebratelor marine, faună ce predomină și susține viața în toate ecosistemele din mări și oceane.
✅ Activitatea se adresează elevilor din clasele I - X.
✅ Pentru informații suplimentare și programări sunați la tel. 0724-608200.
Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie - iunie 2025 și este coordonat de muzeograf Luca Mariana (secția Acvariu). Are ca scop familiarizarea elevilor cu viețuitoarele din mediul acvatic dulcicol și marin, în special cu marile grupe de pești - specii indigene și exotice. Activitatea se adresează elevilor din clasele I - XII, elevilor din învățământul special și persoanelor cu dizabilități din centrele de zi. Pentru informații suplimentare și programări sunați la tel. 0724-608200.
În perioada ianuarie - iunie 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați se desfășoară proiectul educațional "Curiozități din lumea melcilor", coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu).
Activitatea se adresează copiilor de grădiniță și elevilor din clasele I –VIII și își propune să prezinte participanților informații despre viața și obiceiurile melcilor.
Pentru informații și programări, sunați la telefon 0758-633584.
În perioada ianuarie - iunie 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Meseriile albinelor", coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu). Activitatea se adresează copiilor de grădiniță și elevilor din clasele I - VIII. Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0758-633584.
Lumea albinelor, mică la prima vedere, este plină de mecanisme complexe și precise. Fiecare albină are un rol în stup, sarcinile fiind împărțite în funcție de vârstă. Astfel, albinele pot fi lucrători, culegători, doici, paznici, cercetași sau sanitari. Temele abordate în cadrul proiectului vor stârni, cu siguranță, curiozitatea participanților.
În perioada ianuarie - martie 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se desfășoară proiectul educațional "Vecina noastră, Luna", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu (Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic). Pentru înscrieri și informații suplimentare sunați la 0742-798472.
Activitatea se adresează copiilor din clasele 0 - IV și îşi propune să prezinte participanţilor informaţii despre cum s-a format satelitul natural al Pământului, care sunt fazele Lunii, cum s-au format craterele, dar şi alte aspecte legate de importanţa satelitului asupra Terrei.
În perioada 19 octombrie - 20 decembrie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Meseriile albinelor", coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu). Activitatea se adresează copiilor de grădiniță și elevilor din clasele I - IV.
Lumea albinelor, mică la prima vedere, este plină de mecanisme complexe și precise. Fiecare albină are un rol în stup, sarcinile fiind împărțite în funcție de vârstă. Astfel, albinele pot fi lucrători, culegători, doici, paznici, cercetași sau sanitari. De exemplu, în momentul în care albina părăsește cuibul, ea devine albină - culegătoare. Inițierea se face prin zborul de orientare: cu fața către stup, albina planează, se apropie și se îndepărtează, memorează împrejurimile, culorile, tot ce poate constitui reper optic pentru a recunoaște stupul când se va întoarce. Temele abordate în cadrul proiectului vor stârni, cu siguranță, curiozitatea participanților.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0236-411898 (în intervalul 08.30 – 15.30).
Proiectul se desfășoară în perioada octombrie 2024 - iunie 2025 și este coordonat de muzeograf Luca Mariana. Are ca scop familiarizarea elevilor cu viețuitoarele din mediul acvatic dulcicol și marin, în special cu marile grupe de pești - specii indigene și exotice. Pentru informații suplimentare și înscrieri sunați la tel. 0724-608200.
În perioada 16 septembrie – 18 octombrie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii, instituție în subordinea Consiliului Județean Galați, se va desfășura proiectul educațional „Botanica Distractivă”, coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu).
Te-ai întrebat vreodată cum arată o plantă cu nume de animal ? Ești curios să explorezi lumea plantelor și animalelor într-un mod distractiv și interactiv ? Atunci trebuie să participi la proiectul nostru !
Proiectul se adresează grupelor de grădiniță și elevilor din clasele I –IV, activitățile urmând să se desfășoare în aer liber (foișor) și la zona tematică “Botanica Distractivă” din cadrul Grădinii Botanice Galați (dacă vremea va permite).
Taxa de participare: 2 lei / copil. Pentru informații suplimentare și înscrieri sunați la secretariatul muzeului, 0236-411898, de luni până vineri, în intervalul 8.00 – 15.30.
În perioada 17 - 19 iulie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se desfășoară Școala de Vară de Astronomie "Micul astronom prin Univers", coordonată de muzeograf Iuliana Cantoneanu (Compartiment Planetariu-Observator Astronomic). Activitatea se adresează copiilor pasionați de astronomie, cu vârsta între 9 - 11 ani. Înscrierile se fac în perioada 8 -16 iulie 2024, la telefon 0742-798472 (între orele 09.00-15.00). Locuri limitate !
În perioada mai - iunie 2024, Compartimentul Observator Astronomic - Planetariu din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați, organizează proiectul educațional „Sistemul Solar", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu. În cadrul activitatii participanții vor fi introduși în tainele astronomiei, respectiv formarea Sistemul Solar. Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor din clasele I-IV. Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, cadrele didactice pot suna la secretariatul muzeului, 0742-798472.
Din luna martie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Vânătoare de comori în natură", coordonat de biol.dr. Mihaela Cristescu.
Activitatea se adresează tuturor elevilor iubitori de natură, curioși să afle detalii și curiozități legate de viața și dezvoltarea viețuitoarelor pe care le găsesc în habitatelele urbane. Toți copiii, începând cu cei din clasa I și până la cei mari de gimnaziu, pot învăța să identifice insectele, reptilele, păsările, precum și micile mamifere pe care le observăm în grădinile sau spațiile verzi din oraș.
Obieciurile de viata, comportamentele de hranire, reproducere, de aparare sau de protectie a puilor sunt doar cateva dintre informatiile pe care le afla elevii ca urmare a participarii la acest proiect educational.
Cu cât cunoaștem mai bine natura, cu atât mai mult o îndrăgim și o protejăm!
Din luna aprilie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Minunata lume a plantelor", coordonat de muzeograf Luca Mariana. Activitatea se adresează copiilor de grădiniță și elevilor din clasele 0 - XII.
În cadrul proiectului elevii se vor familiariza atât cu plantele spontane cât și cu cele introduse și aclimatizate în cadrul sectoarelor Grădinii Botanice. Morfologia și ecologia plantelor, importanța vegetației pentru animale, pentru oameni și pentru echilibrul mediului înconjurător - sunt doar câteva din temele abordate în cadrul proiectului.
Proiectul "Minunata lume a plantelor" se organizează pe întreaga perioadă caldă a anului, copiii putând observa dezvoltarea și transformările ce apar la plante de la un anotimp la altul.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0724-608200 (de luni până vineri, interval 09.00 – 15.00).
Din luna martie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, demarează o nouă ediție a proiectului educațional "Copilul isteț mănâncă sănătos", coordonat de muzeograf Mihaela Rugină (Secția Muzeu).
În cadrul activităților, participanții vor asimila noțiuni despre importanța echilibrului în alimentație, informații despre piramida alimentară sau influența activității fizice asupra organismului. Copiii care învață să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii.
Activitatea se adresează copiilor din clasele 0 – IV și se desfășoară pe tot parcursul anului 2024. Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0236-411.898 sau 0722-376.584.
În perioada 26 – 29 februarie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Mărțișoare marine și felicitări astronomice", coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu) și Iuliana Cantoneanu (compartiment Planetariu - Observator Astronomic).
Activitatea se adresează elevilor din clasele I – IV, iar în cadrul lecțiilor copiii vor explora lumea științelor naturale și a astronomiei, la final aceștia urmând să confecționeze mărțișoare și felicitări inspirându-se din cunoștințele asimilate în aceste domenii. Astfel, participanții vor îmbina știința cu abilitățile artistice, într-un mod creativ și interactiv.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0236-411898.
În perioada martie - iunie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Meseriile albinelor", coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu). Activitatea se adresează copiilor de grădiniță și elevilor din clasele I - V.
Lumea albinelor, mică la prima vedere, este plină de mecanisme complexe și precise. Fiecare albină are un rol în stup, sarcinile fiind împărțite în funcție de vârstă. Astfel, albinele pot fi lucrători, culegători, doici, paznici, cercetași sau sanitari. De exemplu, în momentul în care albina părăsește cuibul, ea devine albină - culegătoare. Inițierea se face prin zborul de orientare: cu fața către stup, albina planează, se apropie și se îndepartează, memorează împrejurimile, culorile, tot ce poate constitui reper optic pentru a recunoaște stupul când se va întoarce. Temele abordate în cadrul proiectului vor stârni, cu siguranță, curiozitatea participanților.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0236-411898 (în intervalul 08.00 – 16.00).
În perioada martie - aprilie 2024, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, se defășoară proiectul educațional "Stelele - constelațiile cerului", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu (compartiment Planetariu - Observator Astronomic).
Activitatea se adresează copiilor din clasele 0 - VIII și îşi propune să familiarizeze participanţii cu lumea fascinantă a stelelor.
Astfel, copiii vor afla cum se formează o stea și modul în care aceasta dispare de pe cer. Putem recunoaște principalele stele cu ajutorul constelațiilor ? Cum putem descoperi cele mai importante constelații ? Ne pot ajuta constelațiile să identificăm punctele cardinale ? Sunt doar câteva din temele care vor fi abordate în cadrul activității educaționale.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, cei interesați pot suna la telefon 0742-798472.
În perioada octombrie - decembrie 2023, la Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați se derulează proiectul educațional "Vecina noastră, Luna", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu (Compartiment Planetariu-Observator Astronomic).
Activitatea se adresează copiilor din clasele 0 - 4 și îşi propune să prezinte participanţilor informații ştiințifice despre cum s-a format satelitul natural al Pământului, care sunt fazele Lunii, cum s-au format craterele, dar şi alte aspecte legate de importanţa satelitului asupra Terrei. Taxa de participare este de 2 lei/copil. Pentru înscrieri și mai multe informații legate de proiectul educațional "Vecina noastră, Luna", cei interesați pot suna la numărul de telefon 0742-798472.
În perioada 21 septembrie – 31 octombrie 2023, la Complexul Muzeal de Științele Naturii, instituție în subordinea Consiliului Județean Galați, se va desfășura proiectul educațional „Botanica Distractivă”, coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu) și Raluca Guriencu (Șef Secție interimar Grădina Botanică).
Te-ai întrebat vreodată cum arată o plantă cu nume de animal ? Ești curios să explorezi lumea plantelor și animalelor într-un mod distractiv și interactiv ? Atunci te califci pentru a participa la proiectul nostru !
Proiectul se adresează grupelor de grădiniță și elevilor din clasele I –IV, activitățile urmând să se desfășoare în aer liber (foișorul) și la spațiul specil intitulat “Botanica Distractivă” din cadrul Grădinii Botanice Galați (dacă vremea va permite).
Taxa de participare: 2 lei / copil. Pentru informații suplimentare și înscrieri sunați la secretariatul muzeului, de luni până vineri, în intervalul 8.00 – 16.00.
În perioada 20 septembrie – 31 decembrie 2023, la Complexul Muzeal de Științele Naturii, instituție în subordinea Consiliului Județean Galați, se va desfășura proiectul educațional „Urmele animalelor sălbatice”, coordonat de muzeograf Olga Mormocea (Secția Muzeu).
Elevii pasionați de lumea animalelor sălbatice vor învăța să identifice urmele lăsate de acestea în mediul lor natural.
Proiectul se adresează grupelor de grădiniță și elevilor din clasele I –IV, activitățile urmând să se desfășoare în aer liber (foișorul din Grădina Botanică) și în Sala de activități didactice din cadrul Grădinii Botanice Galați. Taxa de participare: 2 lei / copil. Pentru informații suplimentare și înscrieri sunați la secretariatul muzeului, de luni până vineri, în intervalul 8.00 – 16.00.
În data de 11 august 2023, la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați se va desfășura proiectul educațional „Păsările în mituri, basme și superstiții”, coordonat de muzeograf Viorica Atodiresei (Secția Muzeu).
Activitatea se referă la prezentarea speciilor de păsări din țara noastră care apar în mitologia universală, în calendarele tradiționale ori fac obiectul a numeroase credințe populare sau superstiții: cucuveaua, minunița, rândunica, cucul, barza, privighetoarea, ciocârlia, gaia, corbul etc.
Totodată, proiectul urmărește comunicarea într-o manieră non-formală a informațiilor legate de biologie și ecologia speciilor de păsări vizate. Pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0236/411898. Locurile sunt limitate !
În perioada 24 - 26 iulie 2023, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, instituție în subordinea Consiliului Județean Galați, organizează cea de a XIV-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”, manifestare coordonată de Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic.
Activitățile constau într-o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie: de la cunoaşterea constelaţiilor şi a principalelor stele până la noțiuni de astrofizică, lecţiile teoretice urmând a fi susţinute în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, între orele 19.00 – 22.00, iar cele practice în intervalul 22.00 – 00.00, pe Terasa de Observaţii Astronomice (observații astronomice și alte activități practice, dacă vremea va fi favorabilă).
Scopul principal al acestei activități este promovarea astronomiei în rândul tinerilor prin realizarea unor cursuri şi observaţii astronomice. Alături de acesta, obiectivele specifice includ încurajarea elevilor şi studenţilor de a participa la activităţi extrașcolare și perfecţionarea cunoştinţelor de astronomie teoretică şi practică. Deschiderea Școlii de Vară de Astronomie “Priviţi cerul!” va avea loc pe data de 24 iulie, la ora 19:00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galați, unde participanții vor avea ocazia să se înscrie și să cunoască programul în detaliu.
Pentru înscrieri și mai multe informații legate de Școala de Vară de Astronomie, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0746-020.001 (muzeograf Ovidiu Tercu, coordonator activitate). Activitatea se adresează elevilor din clasele V-XII, studenţilor şi altor persoane interesate de astronomie.
Școala de Vară de Astronomie "Micul astronom prin Univers"
🌱 Suma aprobată pentru finanțare: 39.935,00 lei.
🌱 Scopul proiectului nostru este să creăm o grădină urbană care să servească ca un spațiu interactiv de învățare pentru comunitate, folosind conceptul de permacultură.
🌱 Proiectul nostru se adresează direct unui număr de 160 de preșcolari și școlari, 50 de liceeni și 20 de studenți din orașul Galați.
🌱 În acest proiect, vom organiza un atelier educativ cu diferite module, care va ajuta copiii să dezvolte atitudini și valori pozitive. Vom explora lumea plantelor și vom învăța despre modul în care acestea sunt importante în natură, învățând despre exploatarea sustenabilă și valorificarea organizată a plantelor.
Suntem foarte încântați să ne implicăm în comunitatea noastră și să începem să lucrăm la acest proiect important pentru noi. Prin crearea acestui spațiu tematic, ne dorim să încurajăm o abordare sustenabilă în relația om-mediu și să promovăm învățarea activă și implicarea comunității în protejarea mediului înconjurător.
* Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
În perioada martie - aprilie 2023, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galați, se desfășoară proiectul educațional "Fluturi migratori", coordonat de biol.dr. Mihaela Cristescu, Șef Secție Muzeu.
Percepția generală este că principalii vestitori ai primăverii sunt păsările călătoare care revin la noi în ţară de pe meleaguri mai calde şi îndepărtate. Însă, puţini ştiu că primii care sosesc pe teritoriul ţării noastre primăvara, sunt o serie de specii de fluturi migratori diurni şi nocturni. Aceştia străbat distanţe la fel de lungi ca şi păsările, venind în România din zone precum continentul african.
În cadrul activității elevii fac cunoștință cu principalele specii de fluturi migratori, observă la microscopul binocular aparatul bucal și particularitățile acestuia, solzii care acoperă aripile fluturilor, modul de aranjare și coloritul acestora, ochii compuși sau caracteristicile legate de prezența modelelor aripilor unor specii de fluturi.
În luna februarie 2023, Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” Galați organizează proiectul educațional "Hrănitori pentru păsări", coordonat de muzeograf Viorica Atodiresei (Secția Muzeu). Scopul acestui proiect îl reprezintă cunoaşterea alimentelor cu care pot fi hrănite păsările pe timpul iernii şi prezentarea speciilor comune pe care le putem întâlni la hrănitori precum si promovarea acţiunilor ecologice și informarea elevilor privind reciclarea materialelor (pregătirea hrănitorilor din pet-uri). Activitatea se adresează copiilor din clasele I-IV.
În timpul lunilor calde ale anului, păsările găsesc cu uşurinţă hrană, atât vegetală, cât şi animală. În schimb, iarna, păsările sedentare suferă adesea de foame, acesta fiind unul dintre cele mai frecvente cazuri de mortalitate naturală a păsărilor care rămân pe timpul iernii la noi în ţară. În căutarile lor, ele sunt nevoite adesea să renunțe la hrana din timpul verii şi să caute alte resurse. Este momentul când păsările din jurul nostru pot fi ajutate, construind şi montând hrănitori şi punându-le la dispoziţie o hrană adecvată! Amplasarea hrănitorilor are un rol important în supravieţuirea păsărilor pe timpul iernii.
Pe 28 septembrie 2022, la Complexul Muzeal de Științele Naturii Răsvan Angheluță Galați s-a desfășurat proiectul educațional "Diversitatea faunistă a Grădinii Botanice Galați", activitate coordonată de către biol.dr. Mihaela Cristescu - șef secție Muzeu și biolog Atodiresei Viorica.
La proiect au participat 45 elevi din România și Polonia (clasele V,VI,VII), de la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" Galați și Școala Primară nr.10 Bielawie din Polonia, sub coordonarea profesoarelor Tudose Mihaela (biologie) și Mușat Raluca (prof. înv. primar). Cele două școli desfășoară un parteneriat educațional în cadrul unui proiect derulat de instituția poloneză și intitulat "Mobilitatea transnațională a elevilor", finanțat prin Fondul Social European.
În cadrul activității elevii au făcut observații asupra faunei de insecte, reptile și păsări, au aflat detalii referitoare la biologia, ecologia și etologia acestor specii și au identificat resursele trofice și refugiile utilizate de către acestea de pe teritoriul Grădinii Botanice Galați.
În perioada 25 - 27 iulie 2022, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, organizează cea de a XIII-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”, manifestare coordonată de Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic.
Activitățile constau într-o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie: de la cunoaşterea constelaţiilor şi a principalelor stele până la noțiuni de astrofizică, lecţiile teoretice urmând a fi susţinute în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, între orele 19.00 – 22.00, iar cele practice în intervalul 22.00 – 00.00, pe Terasa de Observaţii Astronomice (observații astronomice și alte activități practice, dacă vremea va fi favorabilă). Toate aceste activităţi au ca scop punerea în valoare a dotărilor moderne din cadrul Observatorului Astronomic Galați, dar şi perfecţionarea cunoştinţelor de astronomie a celor care sunt interesaţi de acest domeniu.
Pentru mai multe înscrieri și informații legate de Școala de Vară de Astronomie, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0746-020.001 (muzeograf Ovidiu Tercu, coordonator activitate). Activitatea se adresează elevilor din clasele V-XII, studenţilor şi altor persoane interesate de astronomie.
În perioada 12 - 15 iulie 2022, la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați se derulează programul educațional "Micul astronom prin Univers", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu (Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic). Activitatea se adresează copiilor pasionați de astronomie, cu vârsta între 8 - 11 ani. Înscrierile se fac în perioada 28 iunie -1 iulie 2022, la telefon 0742-798472 (între orele 8.30-15.30), în limita locurilor disponibile (25 locuri). Taxa de participare este de 1,5 lei / persoană.
În perioada mai – iunie 2022, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi se derulează proiectul educațional “Valoarea conservativă a habitatelor urbane - Studiu de caz: Grădina Botanică Galați“, coordonat de biol.dr.Mihaela Cristescu, șef secție Muzeu. Activitatea se adresează elevilor din clasele V-VIII și vizează rolul ecosistemelor urbane în menținerea calității vieții în marile orașe.
Lecțiile din cadrul proiectului se vor desfășura în Grădina Botanică Galați, ecosistem urban utilizat de către o mare diversitate faunistică ca habitat pentru înmulțire, dezvoltare, hrănire, cuibărire sau iernare. Participanții vor identifica principalele specii de nevertebrate și vertebrate prezente și vor observara stadiile de dezvoltare ale speciilor de insecte ce utilizează ca bază trofică vegetația din diverse sectoare ale Grădinii Botanice.
Pentru informații suplimentare și înscrieri, sunați la 0236-411898.
În perioada mai - octombrie 2022, Secția Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați derulează proiectul educațional ,,Păsările din parcurile oraşului Galaţi”, coordonat de muzeograf Viorica Atodiresei. Scopul activității este cunoaşterea diversităţii speciilor de păsări din parcurile oraşului Galaţi prin realizarea de observaţii ornitologice cu ajutorul binoclurilor şi identificarea păsărilor observate în Grădina Publică, Gradina Botanică, Faleza Dunarii, Parcul Eminescu, în vederea conştientizării elevilor asupra necesităţii protejării păsărilor şi a mediului lor natural de viaţă. Ecosistemele urbane vizate în acest proiect reprezintă zone cu o varietate mare de arbori și arbuști, spații favorabile cuibăritului, nutriției și staționării temporare pentru multe specii de păsări din țara noastră. În cadrul acestei activităţi elevii își vor completa cunoștințele cu informaţii legate de biologia și ecologia speciilor de păsări observate. Proiectul se adresează elevilor din clasele V-VIII. Pentru înscrieri și informații suplimentare sunați la 0236-411898.
Proiect educational cu tradiție, a debutat în anul 2004 la Secția Muzeu și este coordonat de biol.dr Mihaela Cristescu - șef Secție Muzeu
Scopul acestui proiect educațional este acela de cunoaştere a biodiversităţii şi ocrotire a naturii în județul Galaţi. La Școala de vară de entomologie elevii claselor V-VIII își pot completa cunostinte incluse în programa școlară de biologie cu informații științifice, teoretice si aplicate, de ecologie și zoologie a nevertebratelor. Au de asemenea ocazia de a-și forma deprinderi de observare directă, în teren, asupra calității habitatelor și a biodiversitatii lumii vii, dar și de a învăța să identifice specii de insecte protejate, incluse pe Listele roșii nationale și internaționale de pe raza municipiului Galați.
Proiectul face parte din categoria activităților menite să crească gradul de conștientizare asupra necesității protejării naturii și a diminiuării impactului antropic asupra habitatelor.
Şcoala de Vară de Ornitologie este un proiect educațional cu tradiție, care a debutat în anul 2011 și se adresează elevilor claselor V-VIII, care vor să-şi petreacă vacanţa într-un mod plăcut şi aproape de natură.
Proiectul îşi propune implicarea elevilor în activităţi de cunoaştere a diversităţii speciilor de păsări care populează spaţiile verzi din oraşul Galaţi, a metodelor de observare şi determinare a acestora, prin însuşirea şi experimentarea practicilor utilizate de către cercetătorii care profesează în domeniul ştiinţelor zoologice. Cursurile se vor desfăşura la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, unde elevii vor putea afla informaţii privind biologia şi ecologia păsărilor. Cursanţii vor avea şi cateva deplasări în teren (Grădina Botanică, Faleza Dunării) unde, împreună cu specialiştii, vor încerca să determine speciile de păsări cu ajutorul binoclului dar şi după cântecul lor. Coordonatoarea activității este muzeograf Viorica Atodiresei.
A debutat în aprilie 2014 și s-a desfășurat până în aprilie 2015 sub forma unei ”Campanii educative de evaluarea a sănătăţii ecosistemelor acvatice”. Acest proiect a fost finanţat din Fondul European de Pescuit (FEP) prin Programul Operaţional de Pescuit (POP) 2007-2013.Ulterior, la solicitarea cadrelor didactice și împreună cu elevi ai claselor V-VIII, de la școlile din orașul Galați dar și din județ, proiectul se desfășoară anual în perioadele de primăvară și toamnă.
Scopul principal al proiectului este implicarea elevilor din comunități riverane Prutului în activități extracurriculare de identificare și cunoaștere a faunei de macro-nevertebrate acvatice ca indicatori ai sănătății mediilor acvatice și surse majore de hrană pentru pești și alte animale, pe bază de experimente, interactivitate, interdisciplinaritate.
Activitățile practice în teren constau în: prelevare de probe biologice în vederea identificării macronevertebratelor acvatice, observarea speciilor și adaptărilor acestora, determinarea speciilor indicatoare și clasificarea lor în funcție de sensibilitatea la poluare, măsurarea parametrilor fizico-chimici ai apei cu ajutorul kiturilor de teren, evaluarea impactului activităților umane, interpretarea relațiilor dintre diferiți factori, și notarea informațiilor în fișele de teren. Cu ajutorul specialiștilor și folosind fișele de lucru în teren din cadrul broșurilor realizate în proiect, elevii calculează în final Indicele de Toleranță la Poluare pe baza căruia s-a putut determina calitatea apei râului Prut și a bălților conexe. Coordonatori proiect: Olga Mormocea și Cornelia Țolea, muzeografi.
Proiect derulat începând cu anul 2017, dar care rămâne de actualitate datorită creșterii numarului de copii supraponderali care nu au o educație temeinică despe alimente și rolul acestora în menținerea sănătații. Coordonator: muzeograf Mihaela Rugină.
Participanții asimilează noțiuni despre nutritie: definire stil de viață sănătos, grupe alimentare, piramida alimentară etc. În cadrul lecțiilor sunt detaliate modalități creare de obiceiuri sănătoase: consumul regulat al micului dejun, consumul de fructe - dar mai ales de legume, limitarea consumului de zahăr, sare, bauturi îndulcite (sucuri) și a alimentelor de tip junk-food.
Obiceiurile alimentare iau naștere din copilarie. Un stil de viață sănătos, bine definit, poate crea obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung. Copiii care învață de mici să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel investiția în educația pentru sănătatea copiilor are efecte peste generații, contribuind la dezvoltarea durabilă în societate.
Prin observarea pe viu a materialului biologic conservat, proiectul urmăreşte familiarizarea elevilor cu elemente de morfologie a organismelor acestei clase - specii indigene şi exotice, cu modul lor de viaţă, cu adaptările la mediu, ştiut fiind faptul că insectele pot fi mai greu urmărite şi observate în natură de către copii.
În cadrul activităților, copiii observă pe viu insectele în mediul lor de viață și se familiarizează cu apariţia şi evoluţia acestora, cu caracterele lor principale și cu formele sub care au iernat şi diversitatea adăposturilor.
Proiectul este coordonat de muzeograf Luca Mariana din cadrul Compartimentului Relații Publice – Educație – Informatizare.
Compartimentul Observator Astronomic – Planetariu, din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați, organizează proiectul educațional „Sistemul Solar", coordonat de muzeograf Iuliana Cantoneanu. În cadrul activitatii participanții vor fi introduși în tainele astronomiei, respectiv formarea Sistemul Solar. Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII.
În cadrul proiectului „PermaMozaic” a fost achiziționat și implementat un senzor de monitorizare a calității aerului ! Senzorul se poate accesa la link-ul următor:
Luni – Marți: ÎNCHIS
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
Luni – Marți: ÎNCHIS
Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
*Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că accesul în incinta complexului muzeal este permis cu maxim 30 de min. înaintea orei de închidere, pe la intrarea dinspre „Punctul de trecere bac” şi cu 60 de min. înaintea orei de închidere, pe la intrarea dinspre „Orăşelul copiilor”. Facem aceste recomandări, pentru ca dvs. să puteţi vizita în condiţii optime Grădina Botanică, până la ora închiderii.
*Vă rugăm să luaţi în considerare și faptul că accesul în incinta Grădinii Zoologice din Pădurea Gârboavele este permis cu maxim 60 de minute înaintea închiderii programului de vizitare.
Situată în Pădurea Gârboavele, la 17 km NV de municipiul Galaţi, Grădina Zoologică își are începuturile în perioada 1960-1964, fiind organizată în subordonarea sistemului silvic. Din anul 1970 trece în administrarea Primăriei Municipiului Galati, moment din care încep să fie realizate o serie de dotari precum și creșterea efectivului de animale. În anul 1990, a intrat în administrarea Consiliului Judeţului Galaţi, respectiv a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. În anul 2011, parcul ZOO a beneficiat de o transformare completă datorită unui amplu proiect de modernizare şi reamenajare, intitulat „Modernizare Parc ZOO, Pădurea Gârboavele, judeţul Galaţi” şi finanţat de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Consiliul Judeţului Galaţi. Suprafaţa totală a Grădinii Zoologice s-a modificat la 14 ha, faţă de 7 ha cât avea înainte de modernizare. Habitatele animalelor şi păsărilor au fost refăcute pentru a corespunde cu normele în vigoare stabilite de Uniunea Europeană, iar aleile de acces pentru public au fost reamenajate pentru a facilita accesul către punctele de vizitare.
Padurea Garboavele, Tulucesti, Jud. Galați, Romania
+40 236 411 898
contact@cmsngl.ro
Grădina Zoologică deţine o colecţie variată de specii de mamifere şi păsări, dintr-o multitudine de regiuni geografice ale lumii (Europa, Asia, Africa), adăpostite ȋn spaţii speciale, după cum urmează:
Adăpost tigri siberieni;
Adăpost lei africani;
Adăpost adaptat pentru struți, emu, cerb carpatin, canguri pitici, broaște țestoase de uscat și de apă;
Pavilion păsări – păuni, bibilici și găini comune;
Adăpost ponei, asini, cai lipițani;
Adăpost urs brun;
Adăpost vulpi;
Adăpost adaptat pentru bivol;
Adăpost păsări acvatice (lebede, rațe, gâște);
Volieră porumbei;
Spaţiu compartiment adaptat pentru mai multe specii – alpaca, capră pitică, berbeci cu coamă, iepuri, Mara de Patagonia, căprior, coati;
Adăpost urși (vechi) adaptat pentru raton.
Țarc erbivore (oi ratzca, muflon, capră comună, oaie merinos, lama glama, cerb carpatin).
Obiectivele Grădinii Zoologice din Pădurea Gârboavele sunt de conservare a faunei sălbatice, de îmbogăţire a colecţiei proprii, dar şi de educaţie a publicului vizitator pentru a-i schimba viziunea asupra animalelor sălbatice.
Grădina Botanică Galaţi, secție a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, este cea mai tânără grădină botanică din România, înfiinţată în anul 1990, când conducerea Consiliului Judeţului Galaţi a agreat şi aprobat preluarea unei suprafeţe de 18 ha ce aparţinea municipalităţii.
Primele date despre idea unei Gradini Botanice la Galati au fost încă din anul 1959 când Primăria Galați a aprobat construirea unui complex de agrement denumit “I.V. Stalin” ce avea în plan amenajarea falezei (1964), plantări în zona “Elice” și lucrări în parcul dendrologic (1972) pe actualul amplasament al grădinii botanice. Autoritățile din acea vreme au fost sprijinite de un autodidact pe nume Vanghelie Gheorghe (altoitor) care a contribuit la plantarea, altoirea și semănarea unor specii ornamentale , multe dintre ele fiind rezultatul unor corespondențe (schimb de semințe din SUA, Brazilia).
În anul 1993 s-a realizat împrejmuirea celor 180.000 m2, cu un perimetru de 2.070 m iar primele plantări au avut loc abia în anul 1995, pe baza unui proiect (nr. 124/1995) întocmit de Altius-Urban Management International Services sub semnătura arhitectului şef Valentin Donose şi a prof. dr. ing. Felicia Iliescu. Proiectul de arhitectură şi arhitectură peisagistică a fost prezentat şi analizat în cadrul unor comisii de specialişti din care au făcut parte Acad. Nicolae Boşcaiu , dr. Angela Toniuc , dr. Ionel Lupu, dr. Radu Stancu, botanist Gociu Zoe.
Str. Regiment 11 - Siret nr. 6A, cod. 800340, Galaţi, România
+40 236 411 898
contact@cmsngl.ro
Grădina Botanică Galaţi este membru fondator al Asociaţiei Grădinilor Botanice din România (AGBR) începând cu anul 2000. AGBR (afiliată PlantLife International şi Planta Europa). AGBReste o asociaţie non-guvernamentală, ştiinţifică şi educativă, apolitică, non profit şi cu personalitate juridică ce dezvoltă abilităţile profesionale, administrative şi manageriale ale grădinilor botanice româneşti în conformitate cu politicile şi standardele Europene privind consevarea plantelor.
Grădina Botanică Galaţi este instituție cu statut special care are ca obiect principal de activitate conservarea fitodiversității în baza instrumentelor internaționale: convenții (Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Cultural și Natural Mondial, Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii de Plante Spontane și Animale Sălbatice Amenințate, Convenția de la Berna, Directiva Habitate), organizații (Uniunea Mondiala pentru Conservare, Fondul Mondial pentru Natură, Asociația Internațională pentru Conservarea Grădinilor Botanice, Planta Europa), ghiduri procedurale (Flora Europaea, Manualul Habitatelor din Uniunea Europeană, Plante Amenințate la Nivel European).
Grădina Botanică Galaţi desfășoară potrivit obiectului sau de activitate și următoarele activităţi conexe activităţii de conservare-cercetare-dezvoltare,constând în: a) conservarea ex-situ a speciilor de plante rare, vulnerabile și amenințate, identificate în flora spontană autohtonă; b) monitorizarea adaptării patrimoniului vegetal cultivat în condițiile pedo-climatice specifice grădinii botanice; c) formarea și specializarea profesională în domeniul propriu de activitate; d) asistența tehnică, consultații, furnizare de informații științifice și tehnologice în domeniul silviculturii, horticulturii, floriculturii, etc; e) editarea și tipărirea Catalogului „Delectus Seminum” privind schimbul internațional de seminte cu institutii similare de pe toate continentele; f) implicare în proiecte de cercetare științifică fundamentală și aplicativă.
Grădina Botanică Galaţi poate colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice de conservare și valorificare durabilă a fitodiversității sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, privind conștientizarea și informarea publicului larg privind educația ecologică, organizarea de expoziții, expediții, etc..
Structura tematică a Grădinii Botanice, concepută cu sprijinul specialiştilor de la alte Grădini Botanice din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, a fost completată anual de către colectivul ştiinţific al acesteia, ţinându-se cont de funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească: ştiinţifică, de conservare a fitodiversităţii, didactică, educativă şi nu în ultimul rând recreativă.
Organizarea pe sectoare s-a realizat astfel :
Sera actuală (spatiu de conservare), construită în anul 2012, ce se desfăşoară pe o suprafaţă de 850 m2 adăposteste un număr de peste 2500 exemplare din cca.300 specii de plante din diferite zone geografice precum palmieri, plante suculente, bromelii, ferigi etc.
Patrimoniul Grădinii Botanice Galaţi
În decursul a 18 ani de plantări patrimoniul viu al grădinii botanice număra peste 80 000 exemplare (plantate) din 1300 taxoni (specii,subspecii, soiuri, cultivaruri, forme) reprezentate de: arbori şi arbuşti foiosi, arbori şi arbuşti răşinoşi, garduri vii, subarbuşti, liane, plante tropicale şi subtropicale, plante suculente şi cactuşi etc. După conturarea structurii de bază a vegetaţiei, obligatorie pentru crearea microclimatului necesar dezvoltării fitodiversităţii, s-au introdus şi monitorizat fitotaxoni cu importanţă ştiinţifică (conform Lista Roşie a României, Notatie:E-periclitat, R-rar, V/R-vulnerabil-rar) cum ar fi:
Ginkgo biloba L. – relict terţiar
Abies alba Mill. – B, E
Allium obliquum L. – R
Euphorbia myrsinites L – V/R
Lychnis viscaria L. subsp. atropurpurea (Griseb.) Chater – R
Nectaroscordum siculum (Ucria) Lindley subsp. bulgaricum (Janka) Stearn – R
Paeonia paregrina Mill. – V/R
Paliurus spina – christi Mill. – V/R
Periploca graeca L. – R
Pinus sylvestris L. – R
Ruscus hypoglossum L. – R
Salvia sclarea L. – R
Taxus baccata L. – V/R
Larix decidua Miller subsp. polonica (Racib)-R
Juniperus sabina L. -V/R
Pinus cembra L. –R
Flora spontană inventariată cuprinde un număr de peste 80 de taxoni (26 familii) din genurile Conyza, Picris, Tragopogon, Heliotropium, Diplotaxis, Leonurus, Lavatera, Dichanthium, Fallopia, Valerianella, Amaranthus, Atriplex, Coronilla, Echium, Lamium, Linaria, Melilotus, Phragmites, Rumex, Verbascum şi altele.
Herbarul în curs de modernizare adăposteşte peste 10.000 coli plante herborizate. si colecţia de seminţe (cca. 150 taxoni).
Începând cu anul 1996, pe baza colectărilor de seminţe de la materialul biologic din grădină cât şi din ecosistemele naturale din Moldova şi Dobrogea a fost elaborat primul catalog de seminţe „Delectus Seminum Hortus Botanicus Galatiensis” expediat la peste 200 de grădini botanice din ţară şi străinătate. Avem schimburi de seminţe pe baza cărora s-a produs material vegetal, îmbogăţindu-se patrimoniul ştiinţific al fiecărui sector.
Planetariul şi Observatorul Astronomic constituie locul în care astronomia este la ea acasă. Cine vrea să afle mai multe despre planete, stele sau Universul în care trăim, vine la Planetariu – în sala de proiecţie sau pe terasa de observații astronomice a muzeului, unde se organizează evenimente de zi şi de noapte, atunci când sunt fenomene astronomice (eclipse Soare sau de Lună, ploi de stele etc) sau pentru observații obișnuite ale cerului în toate anotimpurile.
Str. Regiment 11 - Siret nr. 6A, cod. 800340, Galaţi, România
+40 236 411 898
contact@cmsngl.ro
Planetariul
Este localizat la etajul doi al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi și a fost deschis publicului în noiembrie 2003, odată cu deschiderea oficială a noului sediu al instituției. Dispune și de două expoziții permanente: “Sistemul Solar” şi fotoexpoziţia “O scurtă incursiune prin Univers”. Diametrul cupolei de proiectare este de șapte metri, publicul putând viziona diferite spectacole de Planetariu, ca într-o călătorie imaginară prin Univers.
În anul 2009, Planetariul a fost modernizat din fonduri europene prin proiectul „Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi – obiectiv turistic transfrontalier”, din cadrul Programului de Vecinătate România–Republica Moldova 2004-2006, implementat de Consiliul Județului Galați în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi şi Centrul Infomedia Cahul, Republica Moldova. Dotarea Planetariului cuprinde următoarele echipamente: sistem de proiecţie digital In Space System 2C HD şi un ecran de proiecţie cu diametrul de 7 m.
Scopul principal al Planetariului îl reprezintă popularizarea astronomiei prin prezentarea de spectacole adresate publicului, precum şi educatia prin astronomie, prin folosirea sistemului de proiecţie la cursurile şi lecţiile de astronomie ce se desfăşoară în cadrul diferitelor programe educaționale.
Observatorul Astronomic
Observatorul astronomic a fost inaugurat pe 25 martie 2010. Construcţia acestuia a început în anul 2005 şi s-a finalizat în vara anului 2007. Dotarea Observatorului Astronomic s-a realizat din trei surse principale de finanțare: fonduri europene (proiectul „Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi – obiectiv turistic transfrontalier”), fonduri asigurate de către Consiliul Județului Galați şi prin sponsorizări din partea mai multor firme (S.C. Staer International S.A., S.C. Universal Aurora S.A., S.C. Arabesque S.R.L., Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi S.C. Mady Star S.R.L.).
Activitatea cu publicul în cadrul observatorului astronomic se realizează doar când cerul este senin, conform programului afișat. Programul cu publicul pentru observații nocturne începe în momentul în care debutează noaptea, iar acesta diferă în funcție de anotimp. Pentru observații astronomice cu publicul vizitator se utilizează diverse instrumente optice. Pentru observaţii solare în H-alfa cu publicul vizitator este utilizată o lunetă Coronado SolarMax cu diametrul obiectivului de 60 mm. Activitățile cu publicul se desfășoară pe terasa de observaţii astronomice care are o suprafaţă de 250 mp.
Pentru observații științifice se folosește un telescop Ritchey-Chretien, cu diametrul oglinzii principale de 400 mm și raportul focal f/8, executat la comandă de către firma Astro Systeme Austria. Acesta este fixat pe o montură ecuatorială de tip german ASA Direct Drive DDM 85, produsă de aceeaşi firmă. La acest telescop este montată o cameră CCD SBIG STL-6303E, dotată cu filtre de fotometrie UBVRI, câmpul de observaţie al telescopului fiind de 29,7’x19,8′.
În plan educaţional desfăşurăm mai multe proiecte educaţionale, cum ar fi: Astroclubul „Călin Popovici”, ,,Sistemul Solar”, ,,Să cunoaștem Soarele”, ,,Vecina noastră”, ,,Luna”, ,,Stelele și constelațiile cerului”, Școala de vară de astronomie „Micul Astronom prin Univers” și proiectul educațional interdisciplinar ,,Mărțișoare marine și felicitări astronomice”.
Din punct de vedere ştiinţific au fost observate peste 1.100 de obiecte (asteroizi şi comete) şi au fost realizate peste 12.000 măsurători de poziţii care au fost raportate la Minor Planet Center, din care peste 5.400 de măsurători de poziţii raportate pentru asteroizi apropiaţi Pământului (Near-Earth Asteroids). În martie 2012 la Observatorul Astronomic Galaţi s-a observat pentru prima oară în România, planete extrasolare (planete ce se rotesc în jurul altor stele). În anul 2013 observatorul a ocupat locul 8 în Europa şi locul 40 în top mondial din punct de vedere al observaţiilor asupra asteroizilor şi cometelor, fiind cel mai productiv observator astronomic din România în ceea ce priveşte observaţiile la aceste obiecte. Tot la observatorul astronomic au fost descoperite și 35 de stele variabile.